Am modificat articolul ultima data pe: 13.07.20

 

Achizitionarea si montarea unei alarme auto este o investitie foarte buna pentru orice posesor de autoturism, avand ca scop avertizarea sonora si vizuala in caz ca se doreste deschiderea fortata a acesteia, protejandu-ti astfel bunurile.

 

Cu cat tehnologia avanseaza, ai sisteme audio din ce in ce mai performante pe masina, precum si alte dispozitive care sa te ajute in trafic, dar care sunt o atractie si pentru hoti. Astfel o alarma auto are rolul de a te proteja, si aleasa cu grija nu va fi nici o investitie foarte mare. 

De asemenea, pe langa instalarea unei alarme auto, trebuie sa fii mereu precaut si sa ai grija unde parchezi, evitand locurile foarte indepartate si intunecoase care sunt pe placul celor care nu au o conduita corespunzatoare. In primul rand, trebuie sa stii ca sunt mai multe tipuri de alarme auto si sa alegi ceea ce iti convine cel mai mult:

 

Alarma auto audio

Aceasta este cea mai simpla si mai rudimentara alarma, fiind printre primele modele aparute pe piata. Pretul este decent si reprezinta un mod util de a proteja masina.

Pentru a avea un efect cat mai puternic se monteaza mai multi senzori pe masina, in diferite locuri, si la detectarea unei nereguli, pornesc o alarma sonora foarte tare. Are ca scop atragerea atentiei asupra autovehiculului si chiar daca este noapte sunetul foarte puternic va alerta atat proprietarul, cat si vecinii.

Senzorii pot fi reglati pentru a nu reactiona la stimuli foarte uzuali, precum rafale de vant, atingerea de catre trecatori sau animale de companie, ci doar in conditii reale de pericol.

Alarme auto active sau pasive

Acest aspect tine de modul in care se activeaza alarma si anume pasiv sau activ. La cele pasive proprietarul nu este nevoit sa mai faca nici un pas in plus dupa oprirea masinii. In momentul in care contactul este oprit si se inchide si ultima portiera, alarma se activeaza automat. 

Modelele active au o functie in plus pentru activare, astfel, dupa ce paraseste masina, soferul mai trebuie sa apese pe un buton, fiind o actiune pe care acesta trebuie sa o initieze. In caz ca soferul nu face acest pas, alarma nu se activeaza.

 

Alarme auto cu telecomanda sau pager

Tot mai multi utilizatori prefera modelele mai avansate cu pager, fata de cele clasice cu telecomanda. 

Alarmele auto cu pager, pe langa protejarea masinii, mai asigura si monitorizarea acesteia, afisand pe un ecran pictograme. Comunicarea se face bidirectional, adica prin intermediul pagerului poti sa transmiti informatii catre receptor, iar acesta la randul lui trimite catre pager.  

Un alt mare avantaj la sistemele bidirectionale este ca unele modele pot fi controlate direct de pe telefonul mobil, prin intermediul unor aplicatii. 

 

Alarme auto avansate

Cu siguranta ca dezvoltarea tot mai rapida a tehnologiei nu a ocolit acest domeniu si in prezent poti alege diferite modele de alarme auto ce au functii complexe care iti sunt de mare ajutor. Astfel pentru a putea alege cea mai buna alarma auto pentru tine iti explicam pe scurt cateva dintre cele mai importante optiuni pe care le poti avea.

Rearmare activa: in caz ca alarma a fost dezactivata, dar nu se intampla nimic (nu se deschide nici o portiera sau portbagajul) un timp limitat (pe care il poti eventual seta) atunci alarma se reactiveaza. Este o functie importanta, deoarece poti sa dezactivezi din greseala alarma, mai ales de la distanta.

Cod saritor: aceasta determina schimbarea frecventei codului generat, chiar la fiecare armare – dezarmare, pentru a nu putea fi interceptat de catre hoti cu ajutorul unor dispozitive. Astfel acestia nu vor putea sa utilizeze codul aflat pentru a deschide masina cand nu esti in preajma. 

Functia de armare/ dezarmare: necesara mai ales pentru activare/ dezactivare si se prezinta cel mai adesea sub forma unui buton.

Blocarea motorului: este de mare interes aceasta functie mai ales daca masina este furata, si iti permite cu ajutorul altui dispozitiv (telefon mobil, tableta) sa opresti motorul si sa pornesti alarma sonora.

Numarul de canale: fiecare sistem de alarma este dotat cu un receptor, sistemul central ce are mai multe canale. Cu cat numarul acestora va fi mai mare cu atat vei avea mai multe functii pe care le vei putea accesa, precum inchiderea/ deschiderea portierelor, a portbagajului, pornirea motorului de la distanta etc.

De asemenea, tine si de numarul de telecomenzi pe care il poti avea, cel mai adesea 3 – 4, pentru a nu fi nevoie sa treci o telecomanda de la un sofer la altul, daca sunt mai multe persoane care conduc masina. In plus, o rezerva nu strica niciodata.

Intrerupator de urgenta: la montarea alarmei se alege un loc mai ascuns unde se asaza un intrerupator pe care sa il stie doar proprietarul pentru a putea inchide in caz de nevoie.

Lumini intermitente: aprinderea si stingerea luminilor de cateva ori constituie un mod de confirmare ca a fost luata comanda de armare – dezarmare.

Pornire de la distanta: este foarte comod mai ales pe timp de iarna pentru a se incalzi in masina pana ajungi sau vara pentru a porni aerul conditionat.  Astfel, aceasta are un timp de functionare intre 10 – 30 de minute. In tot acest timp, chiar daca motorul este pornit, masina este inchisa si in caz de fortare se va porni alarma. 

Generator de fum: este un sistem de protectie, ce se declansează in caz ca masina este fortata si emite un fum inofensiv in interior, pentru a ingreuna vizibilitatea si a mari stresul infractorului.

Dispozitiv de localizare: in caz ca totusi hotul reuseste sa plece cu masina, este foarte util sa ii poti depista intr-un timp cat mai scurt pozitia si sa anunti politia. De multe ori acestia duc masina la un centru de dezmembrari si in 2 – 3 ore nu mai poti sa gasesti autovehicului. 

Deschiderea automata a portbagajului: atunci cand mergi la cumparaturi si ai mainile incarcate cu sacose aceasta functie este foarte utila. 

Emitere de semnale acustice si/sau luminoase cand mergi in marsarier: ceea ce te va ajuta sa iti faci simtita intentia in trafic. 

 

Aboneaza-te
Anunta despre
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments