Am modificat articolul ultima data pe: 06.04.20

 

Pulbere, spuma mecanica sau CO2, stingator de 1kg sau 9kg, tip spray sau cu manometru? Daca nu stii care dintre aceste versiuni de extinctoare este potrivita pentru locuinta, birou, garaj sau masina, te invitam sa afli din acest articol, impreuna cu contextul de folosire cel mai potrivit pentru fiecare dintre ele.

 

Unul dintre cele mai importante avantaje oferite de folosirea unui stingator de incendii, in cazurile in care focul se declanseaza accidental, este faptul ca agentii de stingere utilizati sunt conceputi pentru a oferi eficienta maxima, in functie de tipul focarului. Obtii astfel rezultate mult mai bune decat in cazul strategiei clasice si naturale, de a apela la apa, care in unele cazuri poate chiar agrava situatia. Afla din acest articol care sunt cele mai populare tipuri de extinctoare si in ce context sunt potrivite.

 

Clasele de incendii

Indiferent de locul de producere – locuinta, spatiu comercial, fabrica de productie etc. – incendiile sunt clasificate in 6 categorii distincte, in functie de caracteristicile materialelor inflamabile care au produs sau/si intretin focul, si sunt indicate prin litere de la A la F.

Incendiile de clasa A au la baza substante solide care prin ardere produc jar si cenusa. Pe aceasta lista includem focurile alimentate de hartie, carton, rumegus, placi aglomerate, piele, paie, cauciuc, materiale textile si unele tipuri de plastic, care nu se topesc usor.

Clasa B cuprinde situatiile in care focul este alimentat de lichide inflamabile sau materiale solide care se lichefiaza prin incalzire: benzina, motorina, toluen, plastic care se topeste usor, ceara, vopsea, uleiuri, petrol etc.

In categoria C sunt incluse focarele care ard pe baza prezentei de gaze inflamabile, cum sunt metanul, butanul sau acetilena, iar in clasa D sunt integrate situatiile in care focul este alimentat de prezenta unor metale precum potasiul, aluminiul, magneziu, sodiu, titan, litiu etc.

Cand incendiul cuprinde si instalatii si aparate electrice, sunt incadrate in clasa E si necesita tipuri speciale de extinctoare, cu agent de stingere care nu include apa. Vorbim in acest caz despre panouri electrice, transformatoare, servere etc.

Si nu in ultimul rand, este bine sa stii ca tot ceea ce inseamna focar sustinut de uleiurile si grasimile pentru gatit este clasificat despre incendiu de clasa F.

 

Pulbere, spuma mecanica sau CO2

Stingatoarele cu pulbere se utilizeaza pentru a stinge incendiile din clasele A, B si C, pot fi utilizate si pentru E si F, insa nu sunt foarte eficiente in cele de categoria D, pentru care exista un tip special de pulbere formulata special pentru a stinge metale combustibile. 

Le recunosti usor dupa prezenta literei P in denumire, urmata de un numar care indica greutatea sau capacitatea dispozitivului si literele care mentioneaza clasele de incendiu pentru care sunt recomandate. Nu trebuie sa iti faci griji ca trebuie sa retii aceste elemente, pentru ca eticheta produsului descrie detaliat toate aceste aspecte.

Versiunile cu spuma mecanica sunt insotite de indicativul SM si sunt recomandate pentru abordarea focarelor de tip A si B. In cazul incendiilor de clasa C au grad de eficienta redus, pentru cele de tip D nu se utilizeaza, pentru ca pot sa apara reactii chimice periculoase, iar in ceea ce priveste focarele de tip E, utilizarea este limitata pentru ca este insotita de risc de electrocutare. Nu se folosesc pentru stingerea focarelor de bucatarie, care implica uleiuri si grasimi.

Produsele din categoria extinctoarelor cu CO2 sunt indicate prin litera G si au eficienta limitata in cazul incendiilor de combustibili solizi (A), randament foarte bun in situatiile care implica focare de tip B sau C si nu se folosesc pentru clasa D de incendii. Se mai utilizeaza, in spatii inchise, pentru incidentele care implica focuri de uleiuri si grasimi alimentare (clasa F) sau care implica instalatii sau dispozitive electrice sub tensiune (clasa E).

 

Capacitate si focar

Extinctoarele sunt disponibile in mai multe variante de gabarit, de la modelul micut de 1kg, cu grad ridicat de portabilitate, care este cel mai potrivit pentru masina personala si pana la versiuni de peste 20kg, destinate parcarilor, halelor de productie etc. prevazute cu structura de transport tip carut cu roti.

Alegerea capacitatii se face in functie de caracteristicile spatiului in care este amplasat extinctorul, care includ atat suprafata acestuia, cat si materialele inflamabile prezente, care influenteaza riscul de incendiu si timpul in care o scanteie se poate transforma intr-un focar de dimensiuni considerabile.

Astfel, pentru focarele mici, care inseamna o suprafata afectata de pana la 1mp, sunt eficiente stingatoarele cu capacitate cuprinsa intre 1 si 9kg sau echivalentul acestei greutati (P1 – P9, SM6, SM9, G2, G5). Aceste dispozitive sunt cele recomandate pentru locuinte, birouri, scoli, centrale telefonice, sali de jocuri sau calculatoare, ateliere mici, magazine cu profil industrial etc.).

Pentru depozitele de marfuri, arhive, biblioteci, magazine, hoteluri, garaje mici, ateliere in care se gasesc cantitati reduse de materiale cu potential inflamabil, pentru care se iau in considerare focare medii, care ajung rapid la 1 – 3mp, sunt recomandate extinctoarele cu capacitate de 6 – 12kg sau corespondentul acestei greutati (P6, P9, SM6, SM9, G2, G5).

In spatiile clasificate ca focare mari (peste 3mp), cum sunt depozitele in care sunt stocate materiale combustibile, atelierele de tamplarie de dimensiuni mari, cele de service auto, garajele mari, vopsitoriile, depozitele de lichide inflamabile etc. sunt obligatorii modelele transportabile, de peste 20kg, cum sunt P50, P100, SM50 si SM100, dar si G2 si G5.

Tip spray sau clasic

Ai de facut aceasta alegere cand vine vorba despre extinctorul pentru masina sau cand vrei sa cumperi unul pentru locuinta si crezi ca te descurci mai bine cu versiunile de 1kg, decat cu cele de 3kg sau 6kg. Optiunile tip spray au ca avantaj pretul mai redus si faptul ca nu trebuie verificate anual, ceea ce inseamna mai putin efort din partea ta. 

Nu ofera insa cea mai ridicata eficienta cand vine vorba despre stingerea incendiilor, cel mai bun stingator auto ramanand in continuare modelul clasic cu levier. Acesta necesita insa verificare periodica din partea unor persoane autorizate si este ceva mai scump. Are insa avantajul posibilitatii de reincarcare, care este mai ieftina decat achizitia unei versiuni noi.

 

 

Lasa un comentariu

avatar
  Aboneaza-te  
Anunta despre