10 pasi in instalarea unui subwoofer auto

Am modificat articolul ultima data pe: 26.11.24

 

Poate cel mai important upgrade pe care il poti face sistemului audio al autoturismului tau este adaugarea unui subwoofer. Daca esti genul de persoana careia ii place sa se dedice 100% unui proiect, afla ca poti monta singur un astfel de dispozitiv in masina ta. In acest articol vom enumera 10 pasi dupa care sa te ghidezi in timpul acestei actiuni.

 

Tocmai ai ridicat de la curier noul tau subwoofer, iar acum iti faci griji legate de instalarea lui? Renunta la aceste ganduri, deoarece nu este nevoie de un specialist pentru a monta un astfel de aparat. Chiar tu poti face acest lucru, implicandu-te, astfel, si mai mult in transformarea sistemului audio din masina ta. Mai jos avem pentru tine 10 pasi care sa te ajute in acest demers.

Trebuie sa fii inarmat, pe langa uneltele necesare, doar cu rabdare si cu multa atentie. Cand tot procesul se va fi terminat si muzica se va auzi superb din masina ta, vei avea o satisfactie uriasa, stiind ca este doar meritul tau.

 

Asigura-te ca ai tot ceea ce iti trebuie

Cred ca stii deja ca un subwoofer nu este suficient pentru a obtine bassul perfect. O sa recapitulam toate cele necesare, pentru a evita ca, in mijlocul procesului de instalare, sa realizezi ca trebuie sa mergi la magazin pentru noi ustensile sau accesorii.

Asadar, asigura-te ca, pe langa subwoofer ai si un amplificator, necesar pentru a-i asigura mai multa putere celui dintai. Dupa aceea, cutia speciala pentru subwoofer este foarte importanta. Aceasta poate fi construita de tine sau cumparata. Nu in ultimul rand, verifica daca ai toate cablurile si firele necesare pentru alimentarea si interconectarea dispozitivelor.

Cat despre unelte, trebuie sa ai la indemana o surubelnita cu capete interschimbabile, o bormasina, un patent, o lanterna si banda izolatoare.

 

Monteaza subwooferul in cutia speciala

Chiar si un subwoofer auto de calitate (aici o lista cu produse comparate) are nevoie de o cutie speciala. Pentru cel mai bun randament, se recomanda consultarea manualului subwooferului, pentru a alege cutia potrivita, care sa confere cea mai buna acustica.

Odata stabilite aceste detalii, tot ce trebuie sa faci este sa fixezi subwooferul in noua sa casa, utilizand o bormasina.

In cele mai multe cazuri amplificatorul se monteaza pe cutia subwooferului, fiind cea mai la indemana alternativa. Pentru un proces mai usor de instalare poti face acelasi lucru.

 

 

Gaseste locul ideal pentru subwoofer

Pe langa faptul ca trebuie sa ofere cel mai bun randament in materie de bass si sunet, mai trebuie sa tii cont de un lucru atunci cand alegi locatia in care vei monta subwooferul: acesta genereaza caldura, prin urmare este recomandat un loc cu o ventilatie propice.

Un ultim aspect de care trebuie sa te ocupi, pentru siguranta ta si a echipamentului pe durata procesului de instalare, este deconectarea bornei negative a bateriei. Abia acum te poti apuca de treaba!

 

Intinde cablul de alimentare

In acest pas trebuie sa intinzi cablul de alimentare, de 12V, de la baterie (borna pozitiva), prin firewall (acea parte a caroseriei care separa compartimentul motorului de habitaclu), la amplificator. De obicei, firewallul are un spatiu dedicat pe unde poti introduce firul. 

Odata ajuns cu firul in habitaclu, il poti intinde pe sub capacele de plastic ale pragurilor sau pe sub mocheta, pe o latura a masinii, pana la locul unde va fi montat subwooferul alaturi de amplificator.

Momentan, intinderea firului este suficienta, nefiind nevoie de conectarea acestuia nici la baterie, nici la amplificator.

 

Conecteaza firul remote

Pentru inceput trebuie sa scoti playerul audio din nisa sa din bordul masinii. Trebuie sa identifici in spatele dispozitivului cablul remote, de obicei albastru cu o dunga alba. Acest cablu are sarcina de a porni si opri amplificatorul, atunci cand playerul este portnit, respectiv oprit.

Ce trebuie sa faci acum este sa unesti cablul remote pe care l-ai cumparat in prealabil cu cel identificat in spatele playerului.  Pentru siguranta este recomandat ca, dupa lipirea celor doua cabluri sa izolezi punctul lor de intersectie cu banda izolatoare.

 

Conecteaza cablurile RCA

Cablurile RCA, doua la numar, in culorile alb si rosu, au rolul de a transmite semnalul de la player catre amplificator.  Acestea vor fi introduse in mufele de iesire, corespunzatoare (Subwoofer Output) ale playerului.

Daca playerul tau nu are acele mufe de iesire, vei avea nevoie de un adaptor special. Acesta vine sub forma unei cutiute care are patru fire de intrare si cele doua mufe de iesire de care ai nevoie. In acest caz, firele pot fi conectate la difuzoarele din spate, iar cablurile RCA intre micul adaptor si amplificator

  

Conecteaza amplificatorul la player

In acest pas vei face legatura intre amplificator si playerul audio din bordul masinii tale. Intinde cele trei cabluri, de la pasii anteriori (cablul remote si cablurile RCA) prin spatele bordului, dupa care indreapta-le catre subwoofer, in partea din spate a masinii.

Este recomandat sa le intorci la amplificator pe partea opusa fata de cablul de alimentare intins mai devreme. Vei evita astfel ca zgomotul electric sa se interfereze in sistem si sa altereze calitatea sunetului. Acum poti conecta cele trei cabluri, ce vin de la player, in amplificator.

 

Realizeaza impamantarea

Pentru ca aceasta actiune sa fie cat mai eficienta, firul de impamantare nu trebuie sa se intinda mai mult de un metru de la amplificator.

Trebuie sa tii cont de faptul ca impamantarea se poate realiza doar daca firul este in contact direct cu metalul caroseriei. Asa ca s-ar putea sa fii nevoit sa indepartezi un strat de vopsea, din jurul surubului pe care vei conecta cablul de impamantare. Daca alegi sa plasezi amplificatorul si subwooferul in portbagaj vei gasi o multime de puncte in care poti realiza impamantarea.

Odata gasit surubul potrivit, tot ce trebuie sa faci este sa fixezi cablul de acesta, dupa care sa il conectezi la amplificator, in suportul dedicat.

 

 

Fa ultimele conexiuni

In acest pas vei conecta firul de alimentare la baterie si in amplificator si subwooferul la amplificator, utilizand cablul aferent. Ai grija ca toate cablurile sa fie cat mai drepte, fara indoituri ce le pot uza si afecta randamentul.

Inainte de orice alta actiune, asigura-te ca toate comenzile de pe subwoofer si amplificator sunt la punctul zero, pentru a evita defectarea inutila a acestora.

 

Bucura-te de muzica

A sosit si mult asteptatul moment. Acum poti reconecta borna negativa la baterie si poti porni masina. Asigura-te ca amplificatorul si subwooferul au pornit si ele.

In acest moment poti seta parametrii  de pe subwoofer si amplificator, asa cum doresti, si sa asculti melodiile preferate intr-o noua perspectiva, mai clara si mai curata.

 

Lasa un comentariu

0 Comentariu