Totul despre tehnologia ASR la un autoturism

Am modificat articolul ultima data pe: 26.11.24

 

Dintotdeauna producatorii de masini au incercat sa gaseasca solutii pentru a mari siguranta in trafic, avand in vedere ca vehiculele circula cu viteze tot mai mari, iar accidentele sunt grave, tehnologia ASR FIIND un astfel de sistem de siguranta.

 

Siguranta in trafic este foarte importanta si producatorii de masini sunt in permanenta preocupati de aceasta chestiune. Daca initial s-au axat pe produse pasive, cum este cazul centurilor de siguranta, avand in vedere avantul luat de tehnologie, s-a trecut la elemente active precum ASR.

Daca inca nu cunosti prea multe despre aceasta tehnologie, dar vrei sa afli ce este ASR, cum functioneaza si la ce te ajuta, ai nimerit unde trebuie. In acest articol vei gasi informatii relevante despre acest sistem de siguranta si vei putea sa intelegi mai bine care sunt avantajele.

 

Ce este ASR?

In primul rand, este important sa stii ce inseamna ASR si de unde provine denumirea. Acronimul provine din engleza, de la Anti Slip Regulation si poate fi tradus, in limba romana, ca sistem anti-alunecare

Mai pe intelesul tuturor, atunci cand circuli pe drumuri alunecoase, cu zapada, noroi, gheata, sau cand accelerezi brusc la plecarea de pe loc, acest sistem regleaza forta de tractiune.

Cand o roata patineaza, sistemul ASR intra in functiune, si are rolul de a asigura o mai buna aderenta pentru anvelope, reduce momentul de rotatie de la motor. Avand controlul tractiunii, prin reducerea fortei, se va simti o mai buna stabilitate, deoarece anvelopa are un contact mai bun cu suprafata pe care ruleaza.

Desi acum este un sistem intalnit pe mai toate masinile moderne, in forma sa actuala, fiind din 1990, producatorii au fost atrasi de acest aspect inca din 1930, cand cei de la Porsche au inventat un sistem pentru a imbunatati tractiunea.

Preocupati de controlul tractiunii, cei de la BMW au fost printre primii care au introdus un sistem ASR, in 1979. 

Cum functioneaza un sistem ASR?

Sa presupunem ca circuli pe un drum cu gheata si crezi ca masina nu este stabila. Ce trebuie sa faca conducatorul auto in situatia prezentata? Nimic. Sistemul ASR este automat si nu necesita interventia soferului.

Sistemul ASR se activeaza atunci cand pornesti masina si este functional pe tot timpul cat te deplasezi, indiferent cu ce viteza rulezi. 

Asa cum stii, la masina, sunt o serie de senzori care preiau in permanenta informatii si le comunica computerului de bord. Senzorii ABS-ului preiau valorile referitoare la viteza rotilor si, in caz ca exista diferente intre viteza de rotatie a acestora, comanda sistemul ASR sa intre in functiune. 

In functie de situatie si de tipul sistemului, se pot lua mai multe masuri, precum:

  • Se aplica o viteza de franare pe roata care se invarte mai repede;
  • Se limiteaza cantitatea de combustibil, avand ca urmare scaderea fortei motrice;
  • Aplica ambele metode, pentru a creste aderenta vehiculului la drum;
  • In cazul in care ai pe masina un sistem de acceleratie “drive by wire”, computerul poate decide limitarea acceleratiei electronic;
  • Se poate limita puterea motorului, prin micsorarea cantitatii de aer ce alimenteaza turbina, la motoarele turbo.

Indiferent ce metoda foloseste sistemul ASR, acestea sunt foarte line si soferul nu resimte actiunea acestuia. Unele masini au un martor luminos ce se aprinde in bord, care arata ca sistemul ASR este in functiune (spre exemplu martori bord Renault, o masina si doua dungi serpuitoare – sistem antialunecare).

 

Ce probleme de functionare pot sa apara la sistemul ASR?

Cum sistemul ASR auto tine de siguranta in trafic este foarte important ca acesta sa functioneze foarte bine, iar soferul trebuie sa stie cum poate depista daca sunt probleme legate de sistem.

Sistemul ASR functioneaza in tandem cu sistemul ABS, asa cum am mentionat mai sus, deci ambele sisteme trebuie sa fie ireprosabile. Multe modele de generatie noua au martori in bord, care se aprind pentru a semnala astfel de probleme si acestia trebuie luati in calcul de sofer.

La pornirea masinii, computerul de bord face o diagnoza si daca totul functioneaza normal, martorul de bord se va aprinde si se va stinge imediat. In schimb, daca acesta ramane aprins sau palpaie, atunci cu siguranta sunt probleme si trebuie sa mergi neintarziat la un service auto.

In primul rand, pentru ca sistemul ASR sa functioneze in parametri, trebuie ca anvelopele sa aiba acelasi grad de uzura si sa fie identice. In afara de acest aspect, mai sunt o serie de factori care influenteaza starea sistemului, si anume:

  • Senzorii de viteza – daca acestia sunt defecti sau nu functioneaza corespunzator, datele trimise la computerul de bord pot fi incomplete sau gresite, influentand si sistemul ASR;
  • Senzorul la unghi de directie – si acesta are o influenta directa asupra sistemului ASR si trebuie sa functioneze in parametri normali;
  • Unele probleme de soft pot sa influenteze, de asemenea, buna functionare a sistemului ASR.

Cand poti opri sistemul ASR?

Fiind un sistem ce tine de siguranta ta in trafic, acesta ar trebui sa functioneze tot timpul, chiar daca il poti dezactiva printr-o simpla apasare de buton si unii soferi se plang ca acesta limiteaza performantele masinii.

Sistemul se poate opri din buton, la masinile cu tractiune integrala, la orice viteza, la cele cu tractiune fata, doar cand viteza este sub 50 km la ora. Se reporneste in acelasi mod, prin apasarea butonului. Daca esti incepator, cand folosesti ambreiajul pentru a frana, deoarece inca nu esti familiarizat cu frana de motor, pana te obisnuiesti, sistemul ASR iti va fi de mare ajutor. 

Sistemul se adapteaza in permanenta la conditiile din trafic si, indiferent de cat de bun sofer esti si cat de multa experinta ai, nu poti sa te compari cu un computer de bord, motiv pentru care sistemul ar trebuie sa functioneze cat esti la drum.

Sunt cateva situatii in care acesta poate fi oprit, si anume:

  • Cand vrei sa pleci din zapada – daca zapada este foarte inalta si ASR-ul limiteaza puterea motorului, nu vei reusi sa pleci;
  • Cand ai lanturi montate pe masina;
  • Daca nu reusesti sa iesi dintr-o zona alunecoasa si metoda prin balansare este mai eficienta.

In concluzie, afara doar de cateva cazuri izolate, este bine sa lasi sistemul ASR sa functioneze pentru a te proteja in trafic. 

 

 

Lasa un comentariu

0 Comentariu